Potrivit liberalului Ciprian Ciucu, consilier în cadrul Consiliul Ganeral al Municipiului București (CGMB), noul gazon de pe Arena Națională a costat aproximativ 200.000 de euro.
Pe de altă parte, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că Primăria Capitalei nu a plătit pentru acest gazon, costurile de schimbare a gazonului fiind suportate de Federația Română de Fotbal (FRF).
Noul gazon este produs în România, a fost însămânțat în septemrbie 2016 și aclimatizat pe condițiile din țara noastră, potrivit Primăriei Capitalei.
Ultima schimbare de gazon de pe Arena Națională a avut loc în octombrie 2016, iar suprafața a fost adusă din Ungaria.
Miercuri, 23 august, este programat returul confruntării dintre echipa de fotbal FCSB și Sporting Lisabona, echipa care a terminat pe locul trei, anul trecut, în campionatul de fotbal din Portugalia. În primul tur, disputat la Lisabona, scorul a fost 0-0. Echipa care va câștiga meciul de la București va juca, în toamnă, în grupele Ligii Campionilor, cea mai importanta competiție fotbalistică dintre cluburi, la nivel internațional.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER